Carol Eduard Novak s-a făcut că nu înțelege o întrebare despre Cristian Gațu! Avertisment al fostului mare sportiv în cazul în care iese Alexandru Dedu

Carol Eduard Novak s-a făcut că nu înțelege o întrebare despre Cristian Gațu! Avertisment al fostului mare sportiv în cazul în care iese Alexandru Dedu
  • Publicat:

Prezent la festivitatea de premiere a celor mai buni înotători români ai anului trecut, ministrul Eduard Karol Novak a fost întrebat de jurnaliști și despre situația tensionată de la handbal.

Chestionat pe marginea faptului că o parte dintre legendele handbalului românesc nu vor fi lăsate să intre la Adunarea Generală, acest refuz fiind îndreptat și împotriva lui Cristian Gațu care are titulatura de președinte de onoare al FR de Handbal, Novak a oferit un răspuns diplomatic.

Actualul preşedinte al FR Handbal, Alexandru Dedu, alături de Bogdan Voina, Constantin Din şi Maximilian Gavrilă, vor candida joi, 28 aprilie, în cadrul Adunării generale a forului, pentru un mandat valabil în următorii ani la conducerea FRH.

Carol Eduard Novak s-a făcut că nu înțelege întrebarea despre Cristian Gațu! Amenințare a fostului mare sportiv în cazul în care iese Alexandru Dedu

La scrutin se va vota pentru un mandat de patru ani la conducerea forului (preşedinte, vicepreşedinte şi membri ai Consiliului de Administraţie) 245 de reprezentanţi ai structurilor afiliate din ţară.

„Noi ne dorim ca handbalul să funcționeze la nivel internațional și să aibă rezultate cum a avut acum câțiva ani buni în urmă. Dar acest lucru de a nu accepta personalități ale handbalului într-o Adunare Generală depinde și de statutul federației. Probabil acești campioni nu figurează sau nu sunt delegați.

Îmi doresc ca aceste alegeri să decurgă bine, să nu fie scandaluri inutile și să fie aleasă persoana care va reuși să aducă handbalul unde-i este locul”. Este ca și cum Nadia Comăneci în calitatea ei de președinte de onoare al FR de Gimnastică ar fi interzisă să participe la o Adunare Generală.

Eduard Novak a uitat să ofere răspunsul legat de interzicerea lui Gațu.

Cristian Gatu 75

Cristian Gațu își dă demisia din funcția de președinte de onoare

În cazul în care azi, la Adunarea Generală, programată la orele 11.00, la hotel Marriott, cel ales în funcția de președinte va fi tot Alexandru Dedu, Cristian Gațu a anunțat că-și va da demisia din funcția de președinte de onoare. „Dacă va ieși tot Dedu eu voi demisiona imediat din această functie”, a anunțat Gațu.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Lege deja pentru toată România. Aproape nimeni nu știe că este obligatorie
Lege deja pentru toată România. Aproape nimeni nu știe că este obligatorie
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×